Donez ziua mea de naștere pentru viitorul copiilor defavorizați!

 

Maria Eremia Fundatia Inocenti București

3% Complete
30 RON
Sumă strânsă
1,000 RON
Target
1
Donații
Vreau să fac o donaţie!

În curând o să împlinesc 19 ani. În niciun an, de ziua mea, nu știu ce să fac. Niciodată nu am știut să răspund la întrebarea “ce vrei să primești?”. Chiar nu mă puteam gândi la un cadou anume.

Anul acesta, însă, întreaga poveste capătă un nou sens :). Am ales să fac ceva special, dar nu pentru mine. Întrebarea nu va mai fi “ce fac de ziua mea”, ci “ce fac cu ziua mea”. M-am hotărât, în sfârșit, ce vreau de ziua mea. Nu este un cadou pe care să îl primesc, ci unul pe care îl dăruim împreună.  

Ei bine, dăruiesc ziua mea de naștere cu un scop foarte frumos: pentru a contribui la conturarea unui viitor mai bun pentru copiii defavorizați. 

Urmează o poveste care a început în urmă cu 4 ani, când am ales să merg chiar și vara la școală, însă neavând de această dată rolul de elev. Am făcut cunoștință cu marea familie a Fundației Inocenți, copiii beneficiari și echipa de specialiști. Am întâlnit nu doar copii care mă strigau pe mine “doamna” (o fată care abia își făcuse buletinul), dar și persoane minunate de la care am învățat cum să îi ajuți pe alții. Încă mai învăț multe lucruri. 

 

Activitățile la care am luat parte alături de cei mici, m-au ajutat să îi cunosc mai bine, să le descopăr talentele, să le înțeleg nevoile și să îmi doresc să îi ajut din ce în ce mai mult. Cred cu toată tăria în potențialul fiecărui copil și îmi doresc ca împreună să construim șanse reale la un viitor mai bun și mai luminos. 

 

Anul acesta, un cadou pentru mine înseamnă o donație pentru proiecțelul “Spiriduș: construiesc viitorul” :) 


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Fundația Inocenți - Filiala București desfășoară trei tipuri de programe: suport educațional și integrare socială, suport psiho-social pentru copii spitalizați și Alfabetizare în sănătate mintală. 

Punând cărămidă peste cărămidă, este atât de simplu să oferim un viitor mai bun acestor copii! 

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, iti dai seama că acesta este, poate, cel mai fru

 

1 Donații

La mulți ani veseli! Mulțumim mult!
19 Feb 2018
Maria Eremia : Fundatia Inocenti București
Donez ziua mea de naștere pentru viitorul copiilor defavorizați!