Împreună pentru viitorul copiilor Inocenți
Rodica Georgescu Fundatia Inocenti București
Ce ne dorim noi, adulții, în preajma zilei de naștere? Putere să ducem mai departe lucrurile începute. Cum am ajuns să învățăm că e bine ca lucrurile să aibă o continuitate și, mai ales, o finalitate? Prin încrederea și susținerea oferite de părinții noștri de-a lungul anilor. Știm cu toții însă că există copii care nu au parte de acestea și care nu au acces la o educație care să le ofere prilejul de a-și pune visurile în aplicare.
Educația este cheia formării unui viitor, iar viitorul înseamnă investiție în potențialul unui copil, indiferent de mediul din care provine. Cunosc programele educaționale ale Fundației Inocenți de mai bine de 6 ani și cred în schimbarea pe care o aduc acestea, prin susținerea copiilor în descoperirea resurselor proprii necesare pentru a se dezvolta, integra și depăși contextul social din care fac parte.
Așadar, anul acesta, de ziua mea mă alătur echipei de specialiști din cadrul Fundației Inocenți și aleg să iau parte la sprijinirea celor care sunt în nevoie, aleg să cred în continuare că orice copil are dreptul de a fi educat, înțeles, valorizat și apreciat pentru ceea ce este, dar, mai ales, încurajat pentru a deveni ceea ce își dorește.
Dacă vrei să-mi urezi “La mulți ani”, te invit să o faci printr-o donație care va sprijini programele educaționale Inocenți. O donație de 40 RON asigură un pachețel de rechizite pentru un copil, dar, mai presus de orice, sumele strânse îi vor aduce pe copii mai aproape de visurile pe care le au.
Mulțumesc!
Read the story below or recommend this campaign to your friends.
in benefit of